clădiri


tu, postura care trebuia să-mi fi model în viața, în ființă și neființă, mi-ai dărmâmat zidurile cetății ce-mi clădeau sufletul.

ți-am simțit mâna cum îmi străpunge maxilarul, iar coastele-mi erau aruncate în marea de ciment și cărămidă a peretelui. chiar trebuia să se ajungă aici? ți-am dat ce-am avut mai bun, ți-am creat cel mai minunat Univers (clădit din iubire), iar tu ai profitat de asta și l-ai distrus. o să te urăsc de la cel mai mare organ până la cea mai mică moleculă ce-mi alcătuiește ogranismul.

sper ca lacrimile mele să-ți inunde lumea.

respiră. fi umană.

Anunțuri

4 gânduri despre “clădiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s