sare


am plâns, am plâns, am plâns. 

iar ajung să-mi întreb eul dacă vom dialoga vreodată, dar nu am ajuns la nici un răspuns. 

în întunericul nopții, mâna ta rece îmi gâdila coastele, dar spre surprinderea mea nu-mi venea să râd. plângeam cu cele mai amare lacrimi ce le-am simțit vreodată. cred că am plâns foarte mult, deoarece după ceva timp camera mirosea a sare. într-un final am adormit, sau cel puțin așa am crezut. defapt muream…

într-o zi floriile morții au început să smulgă oamenii din rădăcina vieții. le-au rupt legăturile, i-au stors de seva și i-au aranjat într-o vază neagră, cu detalii roșii.

”oamenii sunt asemenea nasturilor-se pierd, dar niciodată în perechi” – Eva

Imagine

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s