nasturi


ți-ai luat mâna de pe umărul meu
și ai lăsat un loc rece în care
îngheață până și focul în toată
dogoarea lui.

ai adormit o dată pe canapeaua mea,
iar eu te-am acoperit cu pătura aceea
croșetată de bunica.
erai ca un copil după un film
horror
sau după niște desene de-astea emoide
ce se difuzează pe Minimax,
arătai puțin speriat, de aceea te-am acoperit.

dimineața te-ai trezit și am realizat
că îți place mirosul de ceai verde
contopit cu fumul ce ieșea din
țigara mea – ți-ai aprins și tu una-
și mâncarea mea vegetariană.

știam că sunt îndrăgostită de venele tale
și de mirosul tău de somn
– da, miroseai a somn și a oboseală
dar asta nu înseamnă că eram
îndrăgostită de tine, sau poate eram.

ne-am pierdut,
ne-am pierdut și noi la fel ca
nasturii Evei
și nimeni nu ne-a găsit niciodată
&
umărul meu a rămas gol și rece.

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s