Moartea ta, a voastră, a noastră


Lui îi plăcea foarte mult să deseneze. Acum, de când a murit, o fac şi eu, chiar dacă nu ma pricep la asta, dar o fac pentru că aşa îl simt lângă mine, viu.

Oamenii sunt fiinţe efemere. Ei sunt alcătuiţi dintr-o stranie substanţă numită suflet, din care iau câteva grame -nu din alea de te fac să visezi cai verzi- şi le tot pun în relaţii, până rămân cu aşa puţin încât ajung monnştrii.

La un moment dat ei pleacă din viaţă. Nu din a noastră, ci de tot. Li se şterge numele de pe lista cu cetăţeni, şe şterg pozele cu ei din calculatoare şi duşi sunt. Acel moment înseamnă uitare, aici intervine adevărata efemeritate.

Eu totuşi, încă te iubesc, chiar dacă nu mai eşti aici, dar poate o să te uit şi eu peste ceva timp.

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s