dialoguri (#)


– Cum e? Momentul morții.

– E ca atunci când te naști. Și nu nașterea aceea fizică, ci nașterea aceea a inimii, când iubești pentru prima dată și vezi totul cu o triplă stare de fericire și nimeni nu-ți poate lua zâmbetul de pe față. E ca atunci când primești prima lovitură. Și nu lovitura aceea fizică, ci lovitura pe care ți-o dă viața și te face să renunți sau să mergi mai departe. Toate astea în același timp. Ăsta-i momentul morții. Atunci îți moare sufletul, când ura se contopește cu iubirea și formează întregul. Binele și răul la unison; mor. Pentru că asta am fost: iubire și ură. Iar când cele două ajung să fie unul, mori. Mor. Nu contează dacă trupul este încă în viață.

– Dar tu? Tu încă trăiești?

– La mine a fost mereu mai multă iubire decât ură. Și cred că așa, nu o să mor niciodată, chiar dacă trupul nu o să mai fie.

– Și tu ce iubești?

– Iubesc…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s