ore târzii, stres și butoane


când vine noaptea
durerea din visurile mele se răspândește
mai repede ca și cancerul în metastază
și nici măcar depakine-ul nu o mai poate
opri.

te pun pe stop. dar îți dau iar play
după o săptămână sau două,
butonul de delete nu funcționează
și tot încerc să fac un print screen și să-l
pun pe desktop
dar nu-mi merg butoanele.
doar stop și play și replay și replay și replay.

vocea ta-mi sună și acum
la baza urechii și-mi șoptește
cum visai tu să furăm o rochie
și converși și să ne căsătorim
în Paris. da, cred că Paris era,
știu că ți-am zis că e prea mare stereotipul.

buzele tale sunt încă pe clavicula mea
stângă și nu găsesc nici un gel de duș
care să le facă să meargă jos.

urmele degetelor tale sunt încă pe gâtul meu,
amintiri-rele din seara aceea când ne-am certat
și ne-a curs sânge din suflet
și licoare albastră din ochi.
da, amândurora.

eram un tot atunci.

acum nu mai suntem nimic.

tumblr_ni79hxSyr61qfdwsio1_400

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s