despre simțiri


Nu e ciudat cum simțim înainte să știm cuvintele?

Simțim iubirea, dorul și afecțiunea înainte să învățăm cum să ne pronunțăm numele. Știm ce e acela zâmbet (ăla din suflet, când îi vedem fața mamei) încă dinainte să putem să-l desenăm pe o foaie. Atunci își pierde esența.

Creștem, învățăm și uităm în același timp.

Învățăm cuvinte și expresii noi, de la alții sau e propria piele, dar uităm, uităm groaznic să mai simțim cu adevărat. Puțini mai iubesc din suflet sau îmbrățișează cu drag. Majoritatea doar o fac. Să fie.

Îmi place să cred despre mine că încă mai simt. Atât de mult încât mă dor oasele în fiecare seară când mă pun în pat, mă arde pielea când cineva pentru care simt mă atinge.

Simt atât de mult încât mă doare.

Și-mi place.

Mă simt umană.

Chiar dacă mi s-ar dubla durerea, n-aș înceta să simt, nu aș putea să mă transform dintr-o dată într-o persoană frivolă, lipsită de emoții, care să nu mai zâmbească atunci când numele acela special îmi apare pe ecranul telefonului.

Tu mai simți ceva?

Anunțuri

2 gânduri despre “despre simțiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s