angoase


crește o umbră în mine.
incotrolabilă
nemărginită.

încă e gri, dar oamenii o fac
să devină neagră. noaptea
va lumina pe lângă ea.

Oamenii pe care îi ai lângă tine te definesc. Îți pot schimba starea într-o secundă, îți pot schimba chiar și viața. Îți zic asta pentru că știu.

Am avut iubirea în mână, la doar 2 mm de mine și i-am dat drumul. De ce? Pentru că am fost nesigură, riscul era prea mare, iar eu nu știu să mi-l asum când trebuie. Apoi m-am târât prin noroi pentru a o recupera. Nu s-a mai întors. Poate că nu a fost niciodată a mea. Sigur era o iluzie care mă face și acum să nu dorm nopți întregi și să-mi ascult lacrimile în pernuța roz pe care am cumpărat-o anul trecut din Auchan.

Mai am încă ambalajele gumelor și caramelelor pe care le-am mâncat împreună, am resturile din pozele pe care le-am tăiat și mai am și vaga impresie că încă se mai poate. Ceva mă face să stagnez. Nu-mi permite să mă rup de trecut și să-mi văd de nenorocita asta de viață.

Mi-am promis într-o zi că nu o să mă mai implic în relații emoționale cu oamenii. Nu m-am ținut de promisiune și acum stau cu lacrimile-n gât și încerc să le trimit înapoi. Să meargă la ele acasă. Eu nu le vreau aici! Nu-s pentru mine, nu acum.

_________________________________________________________________________________________________

Vreau să dorm. Să visez. Să simt acolo. Să fie doar aia realitatea mea. Să nu mă mai trezesc 3 zile. Și când mă trezesc să fie altfel.

Îmi îndop sângele cu nicotină pentru câteva grame de dopamină, dar nu ajunge. Deja s-a obișnuit organismul. Iar psihicul…el nu mai face față.

_________________________________________________________________________________________________

Mi-e frică de singurătate. De asta nu pot renunța la tine. Știu că-mi face rău să te am lângă mine, dar nu vreau să experimentez răul pe care l-aș putea simți fără tine. Am nevoie de curaj. Curajul de a fi singură. Independentă emoțional. Vreau să nu te mai iubesc, sau să te iubesc într-o cantitate foarte mică, care poate fi neglijată. Vreau ca dimineața când mă trezesc să merg să-mi fac o cafea, nu să-ți trimit ție sms să văd cum ești și tu să mă suni după două săptămâni să-mi spui că de fapt ești foarte bine și că ai și tu momentele tale de psihoză.

_________________________________________________________________________________________________

Vreau să-mi cumpăr un Mustang Shelby GT500 din 1967. Acolo m-aș simți acasă. Să-mi ascult playlist-ul de pe youtube până când știu fiecare notă muzicală din toate cântecele care-s acolo. Să fumez până nu mai știu plămânii mei ce e ăla oxigen și să fie ok cu asta. Să-mi închid telefonul să știu sigur că nu mă sună nimeni să-și împărtășească fericirea cu mine. Nu mai vreau asta. Mă face să mă simt mult mai tristă.

_________________________________________________________________________________________________

E ca o ploaie. Sper să treacă repede, dar în același timp sper să-mi ude suficient de mult pielea.

Anunțuri

4 gânduri despre “angoase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s