cum am făcut eu o secundă de blogging


Aveam 19 ani când m-am mutat în Cluj, într-un cămin pe holurile căruia becul abia licărea, iar scaunele din capătul lui așteptau mereu 2-3 oameni la o țigară. Vremuri bune, se fuma în interior. Acum am 21 de ani – numărul meu preferat – sunt tot în Cluj, într-un cămin în care nici aici becul nu-și prea face treaba, dar de fumat fumăm afară, că-s alte vremuri. Mi-am propus să scriu ieri pe blog, pentru că *yey* au trecut 6 ani de când fac asta, dar am uitat. Așa că scriu astăzi, când sunt 6 ani și o zi, că oricum, timpul e relativ. Poate fac blogging doar de-o secundă. Ce ciudat.

În 21, luna aceasta, am absolvirea. Termin facultatea. Încă sunt în faza de negare. Ce-s eu dacă nu-s student? Ce-s eu dacă nu învățăcel? Am fost asta, cât, 15 ani? Altceva nu știu să fiu. Altceva nu vreau să fiu. Poate doar scriitor, poet, ce-o fi, dar nici aia nu sunt. Rămâne de văzut ce va urma.

Astăzi a trăznit la 10 metri în fața mea. Și nu, nu mi s-a derulat toată viața înaintea ochilor, nici nu m-am gândit la vreun el suprem, nici nimic. Mi s-a făcut pielea de găină instant și au început să-mi tremure mâinile. A fost genial de perfect și înfricoșător în același timp. Pot încă o dată să afirm că iubesc natura și măreția ei.

 

Anunțuri

4 thoughts on “cum am făcut eu o secundă de blogging

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s